Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Simona Halep și-a aflat adversara din primul tur de la Roland Garros

de Mihai CHELEȘ Sâmbătă, 21 Mai 2016 224 1 min citire
Simona Halep  și-a aflat adversara din primul tur  de la Roland Garros
Vineri, la Paris, au avut loc tragerile la sorți ale tablourilor de simplu feminin și masculin, din cadrul turneului de Grand Slam de la Roland Garros, ce va avea loc în perioada 22 mai - 5 iunie, dotat cu premii totale de peste 30 milioane de euro.
Constănțeanca Simona Halep o va întâlni în manșa inaugurală pe japoneza Nao Hibino (70 WTA), fiind prima întâlnire între cele două jucătoare. În turul secund, câștigătoarea o va înfrunta pe învingătoarea dintre Zarina Diyas (93 WTA, Kazahstan) și Karina Witthoeft (97 WTA, Germania).
Simona Halep a fost norocoasă la stabilirea țintarului, deoarece a picat pe partea de tablou cu Garbine Muguruza (4 WTA), Agnieszka Radwanska (2 WTA) și Roberta Vinci (7 WTA), evitându-le astfel pe Serena Williams (1 WTA), Victoria Azarenka (5 WTA) sau Angelique Kerber (3 WTA), până în finală.
Alături de Halep, mai sunt prezente pe tabloul principal de simplu încă patru sportive din România. Irina-Camelia Begu (28 WTA) va juca împotriva lui Bethanie Mattek-Sands (88 WTA, Statele Unite), Monica Niculescu (35 WTA) o va înfrunta pe Pauline Parmentier (35 WTA, Franța), iar Alexandra Dulgheru va lupta pentru un loc în turul secund cu Yanina Wickmayer (52 WTA, Belgia).
Tot vineri, a urcat pe tabloul principal și Sorana Cîrstea, după ce a trecut în ultimul tur al calificărilor de belgianca Elise Mertens, scor 6-3, 6-0.
v v v
Pe tabloul masculin, Adrian Ungur (204 WTA) a fost singurul tenisman român care a reușit să acceadă pe tabloul principal după victoria împotriva americanului Frances Tiafoe (188 WTA), scor 4-6, 6-2, 6-4. 
Taguri
Articolul anterior 200 de copii angrenați în Cupa Primăverii la mini-rugby
Articolul următor FC Viitorul U19, pregătită de un nou titlu de campioană

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei