Echipa de volei feminin CSV 2004 Tomis Constanța susține, deseară, de la ora 20.00, la Sala Sporturilor, meciul cu Uralochka NTMK Ekaterinburg, contând pentru prima manșă a sferturilor de finală ale Cupei CEV. Campioana Rusiei este favorită indiscutabilă, dar "sirenele" antrenate de Alexander Boskovic și Constantin Alexe vor încerca să facă o figură cât mai frumoasă.
Partida este arbitrată de o brigadă alcătuită din Nikola Micevski (Macedonia) și Yanick Chaladay (Franța).
Returul se va desfășura pe 25 fe-bruarie, în Rusia, la acest joc fiind delegați "cavaleri" din Grecia și Sue-dia, Vassilis Raptis, respectiv Hans Almkvist.
Iată și programul celorlalte trei partide din sferturile Cupei CEV: Rabita Baku (Azerbaidjan) - Eczacibasi Zentiva Istanbul (Turcia), Yamamay Busto Arsizio (Italia) - SC Schweriner (Germania) și Dinamo Pancevo (Serbia) - Steaua Roșie Belgrad (Serbia). Echipele învingă-toare în sferturi se vor califica în turneul Final Four.
- Publicitate -