Duminică, 07 Iunie 2026

Spectacol la panou! CSM Constanţa a învins CSO Voluntari în Sala Sporturilor

de Mircea GHIȚĂ Luni, 28 Noiembrie 2022 208 2 min citire
Spectacol la panou! CSM Constanţa a învins CSO Voluntari în Sala Sporturilor
A fost spectacol în Sala Sporturilor din Constanţa. Echipa masculină de baschet a celor de la CSM a primit vizita mult mai bine clasatei, CSO Voluntari. Cu un public electrizant, care a făcut o atmosferă senzaţională, „Gladiatorii din Tomis” au arătat că se descurcă din ce în ce mai bine la panou.
Primul sfert a fost extrem de echilibrat, cele două formaţii mergând cap la cap până în finalul acestuia, atunci când constănţenii s-au impus cu 18-17.
Oaspeţii de la Voluntari nu s-au lăsat mai prejos şi în sfertul al doilea au preluat conducerea jocului, reuşind să se impună cu 16-15.
Băieţii antrenaţi de Alexandru Olteanu au dat dovadă de caracter în sfertul al treilea, acolo unde au reuşit să facă „magie” la panou şi să se impună cu 20-16.
În ultimul sfert Constanţa nu a mai cedat iniţiativa şi a pus capăt meciului după ce s-a impus cu 25-23.
După timpul regulamentar de joc, CSM Constanţa a câştigat în faţa celor de la CSO Voluntari cu scorul de 78-72, aducând bucurie în sufletele tuturor suporterilor echipei de la malul mării.
În clasamentul Diviziei A, în Conferinţa B, CSM Constanţa se află pe locul 6, cu 8 puncte după 3 meciuri câştigate şi 2 pierdute.
CSO Voluntari este pe locul 7, tot cu 8 puncte, cu 2 meciuri câştigate şi 4 pierdute.
„Victorie de senzație pentru CSM Constanța în meciul cu CSO Voluntari, din etapa a 7-a a Ligii Naționale Masculine de Baschet, scor final 78-72! 
Mereu cu un pas în fața adversarilor, baschetbaliștii noștri au făcut un sfert 3 excelent, cu Andrei Oprean în mare formă. Nate Johnson a dominat sfertul 4, dar Rhodes, Cizauskas și Cebasek au făcut și ei o treabă excelentă pe parchetul de la Sala Sporturilor, unde vicecampioana României venea după o victorie obținută în urmă cu câteva zile în FIBA Europe Cup! Nate Johnson a încheiat meciul cu 22 puncte, două recuperări și două pase decisive. Andrei Oprean a reușit 14 puncte, o recuperare și 5 pase decisive, iar Vytenis Cizauskas 14 puncte, 3 recuperări și 6 pase decisive. Rhodes 11p / 5 / 1, Cebasek 4p / 9 / 1, Lazăr 8p, Corpodean 3p și Mockevicius 2p au punctat și ei pentru o victorie spectaculoasă în fața suporterilor noștri. A fost o atmosferă de care ne era dor și pentru asta vă mulțumim tuturor pentru cei prezenți la sală! Meciurile tari continuă pentru CSM Constanța, va fi o lună decembrie incendiară pentru Gladiatorii din Tomis cu meciuri dificile pe teren propriu! Hai, Constanța!”, se arată într-un comunicat postat pe pagina oficială a celor de la CSM Constanţa.
Taguri
Articolul anterior Târg de proiecte pe tema multiculturalității, la Școala din Castelu
Articolul următor Domnilor parlamentari, nu blocați exportul de animale vii prin portul Constanța!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei