Ștefan Nanu, noul antrenor al FC Farul

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 26 Februarie 2014 561
Patronul FC Farul Constanța, Giani Nedelcu, a declarat, ieri, că a ajuns la un acord cu tehnicianul Ștefan Nanu pentru preluarea funcției de antrenor principal al grupării dobrogene, informează Mediafax. 
"M-am înțeles în proporție de sută la sută cu Ștefan Nanu pentru a veni și prelua pe Farul. Mâine (n.r. - astăzi) va ajunge la Constanța și probabil că va conduce și primul antrenament. Îi voi propune un contract pe doi ani și jumătate", a spus Nedelcu.
Obiectivul echipei este calificarea în play-off-ul de promovare în prima ligă. "Ne propunem să câștigăm fiecare meci, iar gândul nostru este să prindem play-off-ul și să luptăm pentru primele două locuri. Secundul lui Nanu va fi Narcis Mohora", a completat Nedelcu. 
După disputarea a 17 etape din Seria I a Ligii a II-a, Farul ocupă locul 9, cu 15 puncte, la trei puncte de poziția a șasea, ultima care asigură accederea în play-off, ocupată în prezent de Gloria Buzău. 

Taguri

Comentează știrea

suporter fc farul
26 februarie 2014
Ne trebuie si un strateg in marketing

Pentru a vinde produse marca FC Farul si a aduce profit financiar pentu echipa noastra. Un management al reclamelor asa cum fac oamenii de la Baschet Club Steaua:"Patron la Steaua pentru 1 zi" sau show-ul celor de la Petrolul cu "Martienii din Ploiesti", orice strategie de a scoate aur din piatra !!! Deasemeni o orientare spre lumea bogata din Asia, Rusia, China, Golful Persic care sa vina sa investeasca la FC Farul, fiindca doar cu un buget puternic poti face minun, cu unele exceptii vezi Urziceni !!!

constantean
26 februarie 2014
farul

in sfarsit mai scrieti si voi de farul!inseamna ca mai traiti!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei