Antrenorul Farului, Ștefan Stoica, a declarat că nu-și dă demisia în urma înfrângerii cu Brănești, deși, la finalul meciului, fanii constănțeni au cerut plecarea tehnicianului.
- Publicitate -
"Eu nu demisionez de la nicio echipă, sunt un luptător. Voi fi optimist până în ultima clipă la Farul. Nu mă miră că mi s-a cerut demisia. Acest lucru s-a întâmplat încă de acum trei luni, când negociam la București preluarea echipei. Chiar dacă distanța dintre noi și Brănești a crescut la șapte puncte, nu s-a pierdut încă nimic. Însă probabil că totul se va termina dacă etapa viitoare nu învingem la Ploiești. Me-ciul cu Petrolul e decisiv. Din jocurile cu găzarii, Sportul și Stejaru ne trebuie cel puțin două victorii și un egal", a spus Stoica.
Principalul constănțenilor este de părere că, sâmbătă, Farul a fost echipa mai bună și nu merita să piardă. "Cred că am avut zece ocazii, dintre care patru clare încă din primele 20 de minute. Fotbalul e însă un joc nebun, așa că Brănești a dat gol la doar a doua situație pe care a avut-o. Nu cred că e târziu că încă nu am găsit formula standard. Pe fotbaliști nu i-am amețit cu cele trei sisteme de joc, pentru că lucrurile au fost simple", a mai spus antrenorul.