Nicu Vlad spune că România ar putea rata participarea la CE de haltere "Suntem săraci lipiți pământului, am ajuns la fundul sacului"

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 31 Martie 2010 1363
Pentru prima oară în istoria halterelor, România ar putea rata participarea la Campionatul European, din cauza faptului că banii din subvenția bugetară nu au intrat, încă, în contul federației, iar delegația tricoloră trebuie să plece, vineri, la Minsk (Belarus), gazda competiției, în perioada 2-11 aprilie. Federația de Haltere, ca de altfel toate federațiile sportive, s-a confruntat cu mari probleme financiare în primele trei luni ale anului, pregătirea sportivilor având mult de suferit, în absența subvențiilor bugetare de la Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret. "Pregătirea s-a desfășurat în regim de avarie și, în loc de opt-nouă sportivi, pe lista pentru Europene au fost înscriși doar cinci, dar nu știe nici acum dacă aceștia vor face deplasarea. Nu putem spune nimic, pentru că nu au intrat banii în contul nostru. Nu am avut niciun leu în pregătire. Nu se poate face performanță pe gard. Eu sper, totuși, să participăm la Europene. Plecarea este vineri, biletele de avion sunt rezervate, pe datorie, dar la Minsk trebuie să avem bani, altfel nu putem merge. Suntem săraci, am ajuns la fundul sacului. Am stat luni de zile la mila lui X sau Y, doar COSR-ul ne-a ajutat. Avem promisiuni că se rezolvă zilele acestea, dar sunt sătul de ele. Nu e normal să rezolvăm lucrurile în ceasul al 12-lea", a declarat președintele FR de Haltere, Nicu Vlad. Suma necesară pentru acoperirea cheltuielilor la Minsk se apropie de 15.000 de euro. Federația Română de Haltere a înscris pe lista provizorie cinci sportivi (o fată și patru băieți): Roxana Cocoș (cat. 63 kg), Florin Veliciu (56 kg), Antoniu Buci (62 kg), Marius Gâscan (62 kg) și Ninel Miculescu (69 kg).
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei