Jucătoarea română de tenis Adreea Mitu (N. 4) a câștigat turneul ITF de la Podgorica (Muntenegru), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari, duminică, după ce a învins-o în finală pe rusoaica Vitalia Diacenko, în două seturi, cu 6-1, 6-4.Andreea Cristina Mitu (23 ani, 151 WTA) a mai învins-o pe Diacenko (24 ani, 149 WTA) anul acesta, în sferturile turneului ITF de la Darmstadt (Germania), cu 6-4, 6-1.
- Publicitate -
Mitu a câștigat în 2014 cinci titluri ITF de 25.000 de dolari, la Denain (Franța), Darmstadt (Germania), Mamaia, Sofia și Podgorica.
Finala de dublu a fost câștigată, vineri, de perechea Alexandra Cadanțu (România)/Stephanie Vogt (Liechtenstein), 6-1, 3-6, 10-2 în fața cuplului Xenia Knoll (Elveția)/Arantxa Rus (Olanda).