Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Tenis: Roger Federer a declarat forfait pentru turneul ATP Masters 1.000 de la Paris

de Mircea GHIȚĂ Luni, 28 Octombrie 2019 183 1 min citire
Tenis: Roger Federer a declarat forfait pentru turneul ATP Masters 1.000 de la Paris
Tenismanul elvețian Roger Federer (38 ani), numărul trei mondial, a anunțat luni că a decis să nu participe la turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, care va avea loc pe parcursul acestei săptămâni, pentru a se "menaja", informează AFP.
"Sunt extrem de dezamăgit că trebuie să mă retrag de la Rolex Paris Masters. Trebuie să mă menajez deoarece vreau să joc cât mai mult timp posibil în ATP Tour. Sunt dezolat pentru fanii mei francezi, pe care îi voi vedea anul viitor, la Roland Garros", a precizat Federer, la o zi după ce a cucerit pentru a 10-a oară trofeul în turneul de la Basel, orașul său natal.
"Sunt, evident, dezamăgit de acest forfait și mai ales pentru public", a comentat directorul turneului parizian, Guy Forget. "Cu toate astea, ediția 2019 se anunță pasionantă, plină de miză, legată în special de atribuirea ultimelor două locuri pentru Turneul Campionilor de la Londra și poziția de numărul unu mondial la sfârșit de an", a adăugat fostul jucător francez.
Sârbul Novak Djokovic este sub amenințarea spaniolului Rafael Nadal pentru fotoliul de lider la finele lui 2019. Spaniolul l-ar fi putut înfrunta pe Federer în semifinale, dacă elvețianul lua parte la competiția din capitala Franței.
Roger Federer va fi înlocuit cu un lucky loser pe tabloul principal al ultimului Masters 1.000 al anului, au precizat organizatorii.
Taguri
Articolul anterior ESTE OFICIAL! Cazinoul din Constanța va fi reabilitat. Anunțul, făcut în ședința de Guvern
Articolul următor ATENȚIE ȘOFERI, DIN NOU SENS UNIC! Resistematizare rutieră în zona Flămânda!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei