Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Test util pentru Farul în Bulgaria. „Marinarii”, învinși de Ludogorets Razgrad

de Mircea GHIȚĂ Luni, 30 Martie 2026 67 2 min citire
Test util pentru Farul în Bulgaria. „Marinarii”, învinși de Ludogorets Razgrad
FC Farul Constanța a disputat duminică un foarte util joc de verificare, la Razgrad, împotriva multiplei campioane a Bulgariei, Ludogorets.
A fost o partidă pe care Farul a abordat-o fără cei 12 jucători convocați la loturile naționale de seniori, tineret și juniori, dar în care a reușit un joc bun, cu multe situații periculoase la poarta adversă venite după acțiuni colective.
Markovic și Alibec au fost cei mai periculoși jucători ai Farului în prima repriză, primul fiind coautor la cele două goluri ale „marinarilor”, iar Alibec autor al unui gol superb din semifoarfecă, astfel că la cabine formația noastră a intrat în avantaj, 2-1.
Farul a mizat în partea secundă pe mulți tineri jucători din cadrul Academiei Hagi, iar gazdele au revenit la conducere pe tabelă, 3-2, rezultat cu care s-a și încheiat jocul.
Au marcat: Tekpetey (min. 15), Vinicius (min. 52), Gustavo (min. 64 - autogol) / Alibec (min. 17), Almeida (min. 43 - autogol).
Farul (antrenor Ianis Zicu): Buzbuchi (min. 80, Barbu) - Furtado (min. 6, Căldăraru), Duțu (min. 60, Larie), Țîru (min. 60, Gustavo), Ganea (min. 60, Rîpeanu) - Vînă (min. 60, Oancea), Sîrbu (min. 60, Dican), Radaslavescu (min. 60, Ramalho) - Tănasă (min. 60, Ișfan) - Alibec (min. 46 Vojtus; min. 80, Nechifor), Tănasă (min. 60, Constantinescu).
A fost un test util pentru constănțenii care nu au prins loturile naționale, iar la finalul jocului, antrenorul Ianis Zicu s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi.
Pentru Farul urmează acum câteva zile de pregătire intensă, în vederea meciului din play-out cu Unirea Slobozia. Partida va avea loc duminica viitoare, de la ora 17:30, la Ovidiu.
Farul se află pe locul 10 în campionat, cu 23 de puncte, obținând în primele două etape ale play-out-ului o victorie și un rezultat de egalitate.
Constănțenii au învins-o la Ovidiu pe Petrolul Ploiești cu scorul de 2-0, pentru ca apoi să facă 1-1 la Miercurea Ciuc cu Csikszereda.
Taguri
Articolul anterior Victorie la pas a naționalei de volei U18 a României în preliminariile EURO 2026
Articolul următor Nu ratați emisiunea „Dincolo de Scor“, la Antena 3 Constanța. Invitat - Gabriel Georgescu, inspector școlar

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei