Trei românce în calificări la Australian Open

de Cuget Liber Miercuri, 10 Ianuarie 2018 139
Jucătoarele române de tenis Alexandra Dulgheru, Irina Bara și Alexandra Cadanțu vor evolua în calificările pentru tabloul principal de simplu al turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, care va debuta luni la Melbourne.

Alexandra Dulgheru (28 ani, 190 WTA) o va întâlni în primul tur pe tânăra jucătoare canadiană de origine română Bianca Andreescu (17 ani, 188 WTA).
Irina Bara (22 ani, 183 WTA) va primi replica bulgăroaicei Sesil Karatanceva (28 ani), aflată un loc mai joc în clasamentul mondial (184).
Alexandra Cadanțu (27 ani, 171 WTA) va avea o adversară mai bine cotată, Vera Lapko (Belarus), în vârstă de 19 ani, care se află pe poziția a 135-a în clasamentul WTA.
Toate aceste confruntări sunt premiere în circuitul profesionist feminin.
România va avea șase jucătoare direct pe tabloul principal de simplu, Simona Halep, care va fi principala favorită, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Mihaela Buzărnescu, Monica Niculescu și Ana Bogdan.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei