Luni, 08 Iunie 2026

Turneul Campionilor. Au tras la sorți grupele. Cum au fost repartizați cei mai buni jucători ATP

de Cuget Liber Miercuri, 08 Noiembrie 2017 137 < 1 min citire
Turneul Campionilor. Au tras la sorți grupele. Cum au fost repartizați cei mai buni jucători ATP
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul unu mondial, a fost repartizat în Grupa A a Turneului Campionilor de la Londra, alături de austriacul Dominic Thiem, bulgarul Grigor Dimitrov și belgianul David Goffin, conform tragerii la sorți care a avut loc miercuri în capitala britanică.
În Grupa B, elvețianul Roger Federer, al doilea jucător al lumii, îi va avea ca adversari pe germanul Alexander Zverev, croatul Marin Cilic și americanul Jack Sock.
Competiția de final de sezon din circuitul ATP, care reunește la startul său cei mai buni tenismeni ai momentului, va avea loc între 19 și 19 noiembrie la O2 Arena din Londra, fiind dotată cu premii totale de 8 milioane dolari, conform Agerpres.
Tragerea la sorți a fost efectuată miercuri, în cadrul unei emisiuni matinale a postului de radio BBC, însă a fost amânată cu mai bine de oră după ce fostul tenisman german Boris Becker, unul dintre participanții la ceremonie, a rămas blocat cu mașina sa pe una dintre străzile Londrei și nu a putut ajunge la timp.
Componența celor două grupe:
GRUPA A/"Pete Sampras": Rafael Nadal (Spania/N.1), Dominic Thiem (Austria/N.4), Grigor Dimitrov (Bulgaria/N.6), David Goffin (Belgia/N.8).
GRUPA B/"Boris Becker": Roger Federer (Elveția/N.2), Alexander Zverev (Germania/N.3), Marin Cilic (Croația/N.5), Jack Sock (SUA/N.9).
Taguri
Articolul anterior Ministrul Felix Stroe, ACUZAȚII DURE la adresa CFR
Articolul următor Euro a sărit pragul de 4,6 lei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei