În acest week-end, pe terenurile de baschet ale Facultății de Educa-ție Fizică și Sport (FEFS) din cadrul Universității "Ovidius" Constanța, se va desfășura primul streetball outdoor organizat în Constanța anul acesta, intitulat "Battle for Tomis". Meciurile vor înce-pe la ora 10.00.
- Publicitate -
36 de echipe și-au arătat interesul de a participa la această competiție, cele mai multe (20) înscriindu-se la categoria +18, singura categorie la care câștigătoarea va fi premiată cu 2.000 de lei.
Din păcate, fetele au fost mai timide, iar la cele două categorii femini-ne U14 și U18 s-au înscris câte două echipe.
"Suntem bucuroși că aproximativ 150 de oameni s-au arătat doritori de a participa la primul streetball outdoor pe care îl organizăm. Pentru prima ediție este foarte bine și sperăm ca la edițiile viitoare să crească numărul participanților", a declarat, pentru "Cuget Liber", organizatorul Andrei Talpeș, președintele Asociației Terra Semper Fidelis.
La una dintre echipele participante va evolua și Vasile Ștefan, unul dintre jucătorii naționalei care a câștigat anul trecut titlul de campioană mondială.
Duminică, evenimentul va continua de la aceeași oră. Meciurile din cadrul categoriilor feminin U14 și U18 se vor disputa de la ora 15.00.