Campionul constănțean a ieșit din bazin și a urcat definitiv în tribună Ultimul aur pentru Răzvan Florea

de Marian BOCAI Sâmbătă, 17 Iulie 2010 389
Medaliatul olimpic și-a făcut o ieșire de gală din competițiile oficiale, cucerind două noi titluri naționale la întrecerea din București. Campionatul Național de seniori și juniori, în bazin descoperit, din capitală, a avut parte, pe lângă curse nebunești, medalii și recorduri, și de un moment emoționant, retragerea din activitatea competițională a constănțeanului Răzvan Florea (CS Farul), care, la 30 de ani neîmpliniți, a hotărât să pună stop concursurilor, pentru a se dedica exclusiv familiei și altor planuri. Răzvan s-a retras în plină glorie, cu două medalii de aur, la 50 m spate (26,48 s) și 100 m spate (56,57 s) în București, singurele probe la care a concurat la aceste Naționale. Festivitatea de retragere din activitate a fost organizată, după cursa de la 100 m spate, la bazinul din Complexul Sportiv "Lia Manoliu", la care, în afara oficialilor constănțeni, au participat Doina Melinte (președintele Autorității Naționale pentru Tineret și Sport), Viorel Păunescu (președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern), Arthur Hoffman (secretarul general adjunct al Comitetului Olimpic și Sportiv Român) sau atleta Ionela Târlea. "Trăiesc un moment dificil, părăsirea arenei sportive, dar o fac cu inima împăcată, pentru că eu spun că mi-am făcut datoria. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în aceste clipe emoționante", a declarat Răzvan Florea. În ziua a doua a întrecerii din capitală, pe lângă aurul lui Răzvan, CS Farul a mai cucerit o medalie la seniori, argint la 100 m spate, prin Emma Malcomete (1:06:76). Ceilalți fariști care au evoluat s-au clasat astfel: Alin Milian - locul 8 în finala A de la 100 m spate (1:03:04), Mihai Spălățelu - locul 8 în finala A la 800 m liber, Andra Singuran - pozițiile 1 și 5 în finalele B de la 100 m liber (1:01:89), respectiv 200 m mixt (2:36:70). "Unul dintre cei mai mari sportivi pe care i-a avut România renunță la activitatea de performanță. Nu este un moment foarte fericit, însă toți performerii ajung în acest punct. Răzvan a tras atenția asupra natației masculine" Viorel Păunescu, președinte FRNP "Răzvan a demonstrat că natația românească poate cuceri o medalie olimpică. Răzvan a ales să se re-tragă în glorie. Sunt convinsă că va fi un mare antrenor și că va avea rezultate la fel de valoroase ca cele de sportiv" Doina Melinte, președinte ANTS
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei