În amintirea fostului multiplu campion de șah al Constanței, Marian Voicu, cluburile CS Fianchetto și CS Sissa au organizat, zilele trecute, un turneu de șah rapid, la Complexul "Estival" din Mamaia.
- Publicitate -
La Memorialul "Marian Voicu", numărul participanților - 45 - a depășit așteptările organizatorilor, mai ales că au venit și jucători străini!
La capătul celor șapte runde echilibrate, s-a impus bulgarul Minko Shiskov, pe locul doi, s-a clasat MM Eduard Văleanu, care și-a anunțat retragerea, iar medalia de bronz i-a revenit tânărului Daniel Panainte.
Iată și rezultatele ultimei runde, care au decis podiumul: Daniel Panainte - Minko Shiskov 0-1, Eduard Văleanu - Antonio Rușa 1-0.
"Surpriza turneului au constituit-o Florin Savu, clasat pe locul 5, și Stelian Gimurtu, un abonat al ultimului loc, care a depășit de data aceasta peste zece adversari. Criticile se pare că l-au stimulat! În ceea ce privește fondul de premiere, acesta a fost suplimentat de un sponsor care a dorit să rămână anonim. Chiar ne-a rugat să nu îi facem public numele, că altfel nu va mai sponsoriza niciodată șahul!", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Sissa, Antonio Rușa.
Despre organizare, trebuie spus că arbitrul Iulian Mihailov nu s-a stresat prea tare, neavând de judecat niciun litigiu între jucători, aceștia dând dovadă de fair-play.