Rugbistul constănțean Răzvan Stanca, legitimat la Issoudun, formație care evoluează în Federale 3, îi uimește pe francezi cu șuturile sale, ziariștii din "Hexagon" comparându-l cu celebrul jucător al naționalei Angliei, Jonny Wilkinson.
- Publicitate -
"De când a început campionatul, Stanca are statistici demne de șuteorul din Albion. 121 de puncte înscrise din 187 ale echipei sale, în 11 partide. Domnul 65%, așa i se spune", scriu jurnaliștii de la "La Nouvelle Republique".
"Este foarte eficace și transformă în puncte munca întregii echipe. Îi cunoșteam valoarea încă dinainte de a veni la noi și aici a confirmat-o. Este un jucător care poate evolua cu câteva eșaloane mai sus", l-a caracterizat antrenorul Christophe Garnier.
Soț al handbalistei Ionela Gâlcă Stanca, Răzvan a jucat, în Divizia Națională, la RCJ Farul Constanța și Dinamo București.