A început ședința CSAT

195
< 1 min citire
Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), sub conducerea președintelui Traian Băsescu, a început, la Palatul Cotroceni, una dintre temele abordate fiind evaluarea situației din Libia, în contextul aplicării Rezoluției 1973 a Consiliului de Securitate al ONU.
Potrivit unui comunicat al Președinției, pe ordinea de zi a ședinței CSAT sunt incluse și tematici referitoare la materializarea și valorificarea pragmatică a oportunităților comerciale și investiționale în relațiile cu statele din regiunea Asia Pacific, în particular Republica Populară Chineză, și raportul privind aderarea României la Spațiul Schengen.
De asemenea, pe agenda ședinței CSAT se mai află și subiecte precum raportul privind activitățile desfășurate și rezultatele obținute în procesul de prevenire și combatere a evaziunii fiscale, participarea României cu 66 de jandarmi la misiunea de instruire NATO în Afganistan, până la încheierea acesteia, și raportul Consiliului privind activitatea desfășurată în anul 2010.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0317 secunde