Video Rugina, mai rapidă decât reabilitarea! Pasarela din Mamaia, împotmolită în studii

43
2 min citire
Rugina, mai rapidă decât reabilitarea! Pasarela din Mamaia, împotmolită în studii - x-fond-pasarela-din-mamaia-2-1784720265.webp
Ruginită, afectată de coroziune și cu porțiuni care au fost înghițite de nisip, pasarela maritimă din Mamaia continuă să ofere o imagine departe de cea a unei stațiuni turistice de top. În timp ce turiștii văd degradarea la fiecare pas, autoritățile mai bifează o etapă birocratică: încă un studiu înainte ca lucrările de reabilitare să poată începe.
 
De la distanță, pasarela din Mamaia pare în continuare un punct de atracție. Privită de aproape, însă, imaginea este cu totul alta. Structura poartă urmele coroziunii, ale mediului marin și ale trecerii timpului, iar degradările sunt cunoscute de ani buni.
În ultimii ani, construcția a fost afectată atât de mediul marin, cât și de lucrările de înnisipare a plajelor. O parte din structură a fost acoperită de nisip, iar expertizele tehnice au scos la iveală coroziuni extinse ale elementelor metalice și degradarea componentelor din lemn. În locul unui șantier, urmează însă... încă o etapă de documentare. Primăria Constanța a finalizat licitația pentru realizarea unor studii suplimentare, expertize și documentația tehnică necesară reabilitării. Reprezentanții instituției spun că acestea nu au fost incluse în prima expertiză și că în perioada următoare va fi semnat contractul. În locul unui șantier, administrația locală anunță încă o etapă administrativă. Paradoxal, deși o expertiză tehnică fusese realizată încă din 2022, autoritățile spun că sunt necesare studii suplimentare, care nu au fost cuprinse în documentația inițială.
În ceea ce privește reabilitarea pasarelei din Mamaia, achiziția pentru realizarea unor studii suplimentare necesare pentru completarea expertizei tehnice inițiale a fost finalizată. Aceste studii nu au fost incluse în prima expertiză și sunt necesare pentru stabilirea cu exactitate a soluției tehnice de intervenție. După finalizarea lor și integrarea rezultatelor în expertiza tehnică se va putea trece la etapa de proiectare, urmând ulterior execuția lucrărilor de reabilitare", ne-a transmis Luminița Lare, purtător de cuvânt al Primăriei Constanța.
Documentația, în valoare de aproximativ 266.000 de lei fără TVA, trebuie realizată în termen de 12 luni. Asta înseamnă că, cel mai optimist, lucrările efective ar putea începe abia anul viitor, spre dezamăgirea turiștilor nostalgici de plimbări și fotografii la apus și răsărit de pe pasarelă.  
Mi-ar fi plăcut să poată exista un acces direct către pasarelă și felinarele să funcționeze pentru că ar arăta superb mai ales pe timpul serii. E trist ce vedem și e păcat pentru că e un obiectiv turistic interesant, dacă ar fi reabilitată și ar permite accesul către dig ar fi un punct de atracție și ar crește cota stațiunii", declară o turistă.
Între promisiunea reabilitării și realitatea din teren rămân, deocamdată, încă un studiu și încă un an de așteptare. Până atunci, timpul și marea continuă să facă ceea ce documentațiile nu pot opri: să macine, zi după zi, pasarela din Mamaia, o construcție care poartă urmele timpului și care contrastează puternic cu imaginea de stațiune modernă pe care autoritățile încearcă să o promoveze.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0405 secunde