Accident rutier cu două victime, la Nicolae Bălcescu

391
< 1 min citire
Două persoane au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc, astăzi, la ieșirea din localitatea Nicolae Bălcescu.
Potrivit lucrătorilor Serviciului Poliției Rutiere Constanța, Ioan Ouatu, de 51 de ani, din Brăila, care se afla la volanul unui autoturism marca Volkswagen Passat, cu numere de Bulgaria, pe DN 2A, la ieșirea din localitatea Nicolae Bălcescu, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, a intrat în coliziune cu un autobuz marca Mercedes, care circula în fața sa, condus regulamentar de Adrian Iulian Roșu, de 55 de ani, din Ovidiu.
În urma impactului a fost rănit șoferul Volkswagenului Passat și pasagerul din dreapta față, Ionuț Dudea, de 28 de ani, din satul Băltăgești, județul Constanța.
Ambele victime au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, fiind în afara oricărui pericol.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0298 secunde