Asociația Litoral-Delta Dunării solicită Ministerului Mediului ca 10% din suma obținută de instituție din închirierea plajelor să fie direcționată către promovarea litoralului și susținerea curselor charter către această destinație, se arată într-un comunicat al asociației, citat de Mediafax.
Asociația Litoral - Delta Dunării contestă maniera de organizare a licitației de atribuire a plajelor, organizată de Direcția Apelor Dobrogea Litoral (DADL) Constanța fără consultarea mediului privat din turism, "așa cum se întâmplă, anual, din 2006".
Asociația a cerut luni demisia directorului DADL, Marian Mitrea, acuzându-l că această instituție refuză constant dialogul cu cei implicați direct în turismul de pe litoralul românesc și de lipsa unui raport în care să se prezinte veniturile încasate de stat din expolatarea plajelor.
"Dacă Ministerul Mediului se încăpățânează să facă turism și să facă imposibilă orice strategie a noastră de a avea tarife mici pe litoral, atunci solicitam să se redirecționeze 10% din suma încasată de DADL de la operatorii plajelor către Asociația pentru promovarea Litoralului, pentru a fi folosită în promovarea destinației, în aducerea de noi curse charter pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu, pentru susținerea programelor derulate de ANAT pentru atragerea turiștilor, pentru organizarea de evenimente în timpul sezonului și pentru participarea la Targurile de turism" se arată în comunicatul asociației.
Reprezentanții patronatului susțin că aduc turiști pe plajele românești prin eforturi proprii ale hotelierilor și agențiilor de turism, ale Consiliului Județean și MDRT, iar Ministerul Mediului profită de acest lucru pentru a colecta venituri consistente. Potrivit surselor citate, banii obținuți de către DADL nu se reîntorc la Constanța nici sub formă de investiții pentru conservarea și administrarea plajelor și nici ca fonduri pentru asigurarea serviciilor de salvamar și prim ajutor.