Bercea Mondial rămâne în arest

203
< 1 min citire
Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, acuzat de tentativă de omor, rămâne în arest după ce Curtea de Apel Craiova i-a respins, miercuri, recursul și a menținut decizia Tribunalului Olt, de respingere a cererii acestuia de eliberare provizorie, informează Mediafax.ro.
Pronunțarea s-a făcut în ședință publică, fără ca în sală să se afla Bercea Mondial sau rude ale acestuia.
Bercea Mondial a fost dus, miercuri dimineață, la Curtea de Apel Craiova, care a judecat recursul acestuia față de decizia Tribunalului Olt de respingere a cererii de eliberare provizorie.
El le-a solicitat magistraților de la Curtea de Apel Craiova să îl cerceteze în libertate întrucât are un copil bolnav de SIDA și alți nouă minori pe care îi are în îngrijire.
"Vă rog frumos să-mi admiteți recursul pentru că am un copil bolnav de SIDA și am încă nouă copii minori acasă care mă așteaptă să am grijă de ei. Semnez și de trei ori pe zi la Poliție dacă e nevoie. Nu am avut niciun dosar penal până acum și dacă e nevoie vin la Poliție ori de câte ori este nevoie", le-a spus Bercea Mondial magistraților de la Curtea de Apel.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0621 secunde