Cercetat pentru evaziune fiscală și spălare de bani

346
Un afacerist de 26 de ani, din Lumina, este cercetat de polițiștii de la Investigarea Fraudelor pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor.
El este acuzat că, în cursul anului 2009, în calitate de asociat unic și administrator al unei alte societăți comerciale cu sediul în Lumina, județul Constanța, a tranzacționat cantități de cereale în numele firmei, sustrăgându-se de la plata obligaților fiscale față de bugetul general consolidat al statului cu suma de 30.517 lei, prin neînregistrarea veniturilor realizate din aceste operațiuni comerciale.
De asemenea, cel în cauză a creditat și debitat conturile bancare ale societății comerciale din Ovidiu, deschise la sucursalele din Constanța a trei unități bancare, cu sume mai mari decât echivalentul în lei a 15.000 euro, cu documente ce nu au avut la bază operațiuni reale (fiind considerate tranzacții suspecte), schimbând destinația banilor.
Suspectul se află încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă din luna ianuarie 2010, unde execută o pedeapsă privativă de libertate pentru alte fapte penale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.63 secunde