Trei bărbați cu vârste cuprinse între 30 și 53 de ani, cercetați într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, au fost reținuți zilele trecute de polițiștii municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, aflați sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, din cercetări a reieșit faptul că, la data de 4 iulie, cei în cauză au pătruns în interiorul unui imobil din municipiul Constanța, de unde au sustras mai multe bunuri. Prejudiciul este de peste 14.000 de lei.
La data de 22 iulie, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului de Investigații Criminale Galați și a luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Galați au fost puse în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară efectuate în județul Galați. Cei trei bărbați au fost identificați și conduși la audieri.
Ulterior, în baza probatoriului administrat în cauză, față de aceștia a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, cei trei bărbați vor fi prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propuneri legale.
Cercetările sunt continuate de către polițiști în vederea stabilirii întregii activități infracționale.