Consiliul Local Constanța își desemnează reprezentanții în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase

558
Consiliul Local Municipal Constanța se reunește luni, 6 septembrie, într-o ședință ordinară pe a cărei ordine de zi se află 33 de proiecte de hotărâre. Dintre acestea, menționăm proiectul referitor la desemnarea reprezentanților Consiliului Local Constanța în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, dar și pe cel privind emiterea acordului pentru transmiterea unor terenuri din domeniul public al municipiului și administrarea CLM Constanța în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Transporturilor în scopul realizării de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale a obiectivului de interes public național "Varianta de ocolire a municipiului Constanța".
De asemenea, aleșii locali constănțeni vor dezbate o serie de proiecte ce țin de aprobarea unor planuri de urbanism zonal (PUZ-uri), dar și proiectul privind darea în folosință gratuită, pe perioada derulării investiției, a terenului situat în Baba Novac, Lot 2, către SC ABC VAL SRL pentru realizarea "Programului de coordonare a modalității de construire de locuințe ieftine pentru tineri destinate cumpărării".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.872 secunde