Construcțiile ilegale de pe plajele din Mamaia, Vama Veche și Costinești au fost demolate în această dimineață

457
Echipe alcătuite din reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului și ai Inspectoratului Teritorial în Construcții s-au aflat, astăzi, încă de la primele ore ale dimineții, pe plajă pentru a coordona demolarea construcțiilor ilegale. Ioan Mihăilă, director general al Direcției de Lucrări Publice din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, ne-a declarat că până în prezent au fost identificate 28 de construcții ilegale pe litoralul românesc, iar în cursul zilei de astăzi au fost demolate în jur de 17, de pe plajele din Costinești, Vama Veche și stațiunea Mamaia. Acțiunea va continua și pe plaja din Năvodari, unde au fost identificate șase construcții ilegale.
În momentul în care autoritățile au demarat procedura de demolare a terasei "Maria", din Mamaia, reprezentanții firmei deținătoare au format un lanț uman în jurul construcției, în încercarea de a-i opri. "Oamenii sunt afectați, îi înțeleg, dar trebuie să respecte legea. Am întâmpinat dificultăți, dar până la urmă au înțeles că este o construcție ilegală care trebuie dărâmată", ne-a declarat Gigi Chiru, directorul Inspectoratului Teritorial de Stat în Construcții Constanța.
Agenții economici au primit notificări cu 48 de ore înainte pentru a dărâma construcțiile, dar nu au dat curs somațiilor. Mai multe detalii în ediția de mâine a cotidianului "Cuget Liber".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 4.0252 secunde