Seismul puternic din Japonia, valurile tsunami care au urmat și accidentul nuclear de la Fukushima ar putea împinge economia niponă în recesiune în următoarele luni, cu o scădere mai accentuată a Produsului Intern Brut (PIB) în trimestrul doi, potrivit unui studiu al publicației economice Nikkei, citată de Mediafax.
Dezastrele din Japonia au ca efect reducerea semnificativă a încrederii investitorilor, a exporturilor și consumului intern, menționează studiul, preluat de AFP. Studiul se bazează pe estimările unor instituții financiare private importante.
Economiștii estimează că PIB-ul celei de-a treia puteri economice mondiale a scăzut cu 0,6% în primele trei luni ale acestui an, comparativ cu trimestrul anterior. Pentru perioada aprilie-iunie, analiștii anticipează o scădere economică de 2,6%. Cele mai pesimiste prognoze menționează un declin al PIB de 7,1% în intervalul iulie-septembrie.
Analiștii apreciază că economia ar putea reîncepe să crească în al treilea trimestru.
"Majoritatea economiștilor se așteaptă ca exporturile și consumul să scadă în continuare între aprilie și iunie", notează Nikkei.
Economia niponă a scăzut deja în ultimul trimestru al anului trecut, potrivit datelor statistice oficiale.
Guvernul nipon evaluează la 25.000 de miliarde de yeni (297 miliarde de dolari) costurile dezastrelor care s-au produs pe 11 martie. Această estimare nu ia în calcul impactul accidentului nuclear de la Fukushima asupra agriculturii.