Pagubele directe cauzate de cutremurul și tsunami-ul care au devastat nord-estul Japoniei se ridică la 16-25.000 miliarde de yeni (185-308 miliarde de dolari), a estimat guvernul nipon, acesta fiind cel mai costisitor dezastru natural la nivel mondial, potrivit Mediafax.
Estimările includ pagubele cauzate rețelelei de drumuri, locuințelor, fabricilor și altor elemente de infrastructură. Suma care poate ajunge la peste 300 de miliarde de dolari eclipsează costurile de 100 de miliarde de dolari ale cutremurul Kobe din 1995, cel mai costisitor de până acum.
La valoarea maximă, pierderile ar totaliza 6% din Produsul Intern Brut al țării.
Cifra înaintată de guvern nu include pierderile rezultate din oprirea activității economice, ca urmare a întreruperii alimentării cu energie, sau impactul mai amplu al crizei de la centrala nucleară de la Fukushima.
"Impactul sistării alimentării cu energie va fi probabil semnificativ", a declarat reporterilor directorul de analiză macroeconomică al cancelariei premierului, Fumihira Nishizaki.
Într-o conferință de presă separată, un membru al conducerii Băncii Japoniei a reluat angajamentul instituției de a lua măsurile necesare pentru susținerea economiei, a treia ca mărime din lume. În primele zile, banca a introdus mii de miliarde de yeni în piața financiară niponă și a accelerat programul de achiziție de active. Totodată, vineri, instituția, împreună cu bănci centrale din alte state membre G7, au intervenit coordonat pe piața valutară pentru a opri aprecierea yenului, ce amenința să destabilizeze economia niponă, dependentă de exporturi.