Două martore au descris atmosfera de la petrecerile organizate de Silvio Berlusconi

178
Două martore audiate în procesul intentat lui Silvio Berlusconi în cazul relațiilor cu adolescenta Ruby au confirmat informațiile despre atmosfera de la petrecerile organizate de premierul Italiei, afirmă surse judiciare, citate de Mediafax.
Declarațiile celor două tinere italience - Chiara și Ambra, amândouă de 19 ani -, invitate în noaptea de 22 spre 23 august 2010 în reședința de la Arcore a premierului, "sunt importante pentru a pune în lumină contextul", au explicat surse din cadrul Parcehtului din Milano.

La recomandările unei senatoare din opoziție, cele două tinere s-au prezentat la tribunal și au fost audiate ca martore.

Tânăra Chiara a explicat că a vrut să depună mărturie pentru că Berlusconi afirma că organiza "simple dineuri elegante", deși ele considerau că mergeau la petreceri de "o cu totul altă natură".

Avocații premierului italian au respins declarațiile celor două tinere, afirmând că sunt "lipsite de fundament".

Tribunalul din Milano a decis judecarea lui Berlusconi în procedură de urgență, începând din 6 aprilie, el fiind acuzat că a plătit serviciile sexuale ale minorei Karima El Mahroug, alias Ruby, și a abuzat de funcția sa pentru o elibera, în mai 2010, după ce fusese reținută pentru un presupus furt.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7569 secunde