Este oficial! Poliția de Frontieră Constanța a rămas fără șef!

790
< 1 min citire
Comisarul șef Adi Octavian Tobă a fost eliberat din funcția de inspector șef al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Constanța prin ordin al ministrului MAI, Vasile Blaga. Ordinul a fost pus deja în aplicare iar Adi Tobă a predat deja gestiunea adjunctului său, comisarului șef, Ionel Trușan care a preluat și interimatul instituției. Contrar zvonurilor că Adi Tobă se află la dispoziția IGPF, el a optat deja pentru o funcție de ofițer specialist, astfel că va rămâne în continuare în cadrul IJPF Constanța. Primele zvonuri privind numele celui care va ajunge la comanda Poliției de Frontieră Constanța au apărut deja. În ediția de mâine a cotidianului Cuget Liber puteți afla cine are cele mai multe șanse să conducă Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0269 secunde