Gigi Chiru îi dă replica lui "nea Puiu"

364
1 min citire
Președintele Organizației Județene a Partidului Democrat Liberal Constanța, Christian Gigi Chiru, a luat act de afirmațiile descalificante făcute în cursul acestei zile la adresa sa de către senatorul liberal, Puiu Hasotti. Mai exact, în cadrul unei conferințe de astăzi, "nea Puiu", așa cum este apelat de primarul Radu Mazăre, a făcut unele afirmații la adresa lui Gigi Chiru, afirmații care pot fi interpretate ca fiind rasiste.
"Nu îl cunosc pe Chiru, nu l-am văzut în viața mea. Doar așa de prin ziare ce-l mai știu. Tot ce am putut eu observa la dânsul este că pare foarte bronzat", a declarat Puiu Hașotti.
La rândul său, Christian Gigi Chiru i-a transmis prin intermediul jurnaliștilor un mesaj senatorului liberal. "Consider că prin poziția sa, domnul Hașotti este doar un ecou trist și neconvingător al primarului Radu Mazăre, fapt care îl face să îmbătrânească urât și rușinos în politică. Domnul Hașotti ne-a demonstrat astăzi că apartenența la o doctrină, vechimea în politică sau numărul de mandate în Parlamentul României nu aduc după sine nici bun simț și nici decență", a spus Gigi Chiru. Totodată, el a afirmat că, în calitate de președinte al Organizației Județene a Partidului Democrat Liberal, nu va coborî limbajul și nivelul declarațiilor politice acolo unde senatorul Hasotti se pare că se simte confortabil.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0264 secunde