Împăratul Japoniei este "profund îngrijorat" de situația de la centrala Fukushima

216
< 1 min citire
Împăratul Japoniei, Akihito, s-a declarat miercuri "profund îngrijorat" de situația de la centrala nucleară Fukushima, în cadrul unui discurs excepțional adresat națiunii, în cursul căruia a precizat că se "roagă pentru securitatea unui număr cât mai mare" de persoane, potrivit Mediafax.
La cinci zile după cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată în această țară, urmat de un tsunami devastator, împăratul și-a exprimat regretul că "numărul persoanelor ucise crește pe zi ce trece și nu se știe câți au murit".
"Toată națiunea muncește la operațiunile de salvare", a declarat Akihito, care se implică foarte puțin în afacerile țării.
"Populația este obligată să evacueze în condiții foarte dificile de frig, de lipsă de apă și carburant", a constatat împăratul.
"Nu pot să nu mă rog pentru ca activitatea salvatorilor să progreseze rapid și ca viața oamenilor să se amelioreze, fie și numai puțin", a continuat Akihito.
"Sper sincer că putem împiedica înrăutățirea situației datorită eforturilor" tuturor celor care participă la operațiunile de salvare, a mai spus împăratul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0647 secunde