Liberalii din Mereni, Comana și Bărăganu și-au ales, astăzi, noile conduceri locale

570
Liberalii constănțeni au continuat astăzi seria alegerilor cu adunările generale de la Mereni, Comana și Bărăganu.
Potrivit unui comunicat transmis de către Biroul de presă al PNL Constanța, Adunarea Generală de Alegeri a Organizației PNL Mereni a avut loc la Căminul Cultural din Osmancea unde cei 43 de liberali prezenți, l-au reconfirmat în funcția de președinte pe primarul Gheorghe Chiriac. El a obținut 41 de voturi "pentru", în timp ce două voturi au fost anulate. A fost ales și noul Birou Politic Local al PNL Mereni, din componența căruia fac parte doi vicepreședinți – Costică Rizea (33 voturi) și Vasile Rada (31 voturi) – patru membri: Ionuț Iliaș, Constantina Lungu, Florentina Zisu și Miea Melente, și doi membri supleanți. De asemenea, a fost votată și delegația celor 9 membri ai organizației care vor participa la Conferința Județeană de Alegeri a PNL Constanța.
La Căminul Cultural din comuna Comana, cei 30 de liberali prezenți la Adunarea Generală a PNL au reconfirmat-o, cu 29 de voturi "pentru" și un vot anulat, pe Elena Zisu în funcția de președinte al organizației.
A fost ales și Biroul Politic Local al PNL Comana din componența căruia fac parte trei vicepreședinți – Ion Adam (29 voturi), Dumitru Ene (28 voturi) și Dănuț Ilie Vână (25 voturi) – cinci membri: Ilie Lupu, Romulus Zisu, Marcel Lihor, Erdal Osman și Ion Zamfirescu, și trei supleanți. Liberalii prezenți la Adunarea Generală a PNL Comana au votat delegația celor 15 membri care vor participa la Conferința Județeană.
În același comunicat de presă se mai precizează că la Bărăganu peste 20 de membri ai organizației s-au reunit, la Căminul Cultural din localitate, pentru a-și alege noua conducere. În cursa pentru șefia PNL Bărăganu s-au înscris Ilie Pascal și Lucian Paraschivescu, primul câștigând detașat cu 19 voturi "pentru".
Noul Birou Politic Local al PNL Bărăganu are, începând de astăzi, doi vicepreședinți – Daniel Nicolae Gorgan (17 voturi) și Vasile Ardelean (14 voturi) – patru membri: Ion Grigoruță, Titel Florea, Rodica Pascal și Gheorghe Zamfir, și doi membri supleanți.
De asemenea, liberalii prezenți la Adunarea Generală a PNL Bărăganu au votat, cu unanimitate de voturi, delegația celor 8 membri care vor participa la Conferința Județeană a PNL Constanța.
La aceste întruniri au participat președintele Filialei PNL Constanța, deputatul Gheorghe Dragomir, precum și vicepreședinți și membri ai Biroului Politic Teritorial Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.0807 secunde