Mazăre despre "Sexgate": "Se știe că sunt gagicar, că sunt plătitor nu se știe"

387
< 1 min citire
Primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre, susține că îi plac femeile și seamănă din acest punct de vedere cu premierul italian Silvio Berlusconi, dar că nu a plătit niciodată o femeie pentru a întreține relații sexuale, potrivit Mediafax.ro.
El a afirmat astăzi, la începutul ședinței de Consiliu Local, că nu le face cadou prietenelor sale genți de mii de euro și nici nu le obligă să-și achite consumația atunci când le invită la restaurant.
"Nu le iau poșete de mii de euro. Este adevărat că merg în vacanțe, este adevărat că atunci când merg la restaurant doar nu o să împart nemțește, dar niciodată nu am plătit o femeie. Se știe că sunt gagicar, că sunt plătitor nu se știe. Și decât să mă prindeți cu vreun bărbat...", a afirmat Mazăre.
În dosarul rețelei de prostituție organizate de patronul agenției de modele Diva Models, Cornel Relu Costan, apare și numele "Mazăre", în legătură cu o tânără din Constanța care ar fi fost părăsită de acesta, însă nu este clar dacă este vorba despre primarul Constanței, despre fratele său ori despre o altă persoană numită astfel.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0624 secunde