Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (MECMA) a anunțat că va publica, în câteva zile, anunțul de licitație pentru privatizarea managementului la un sfert din companiile aflate în subordinea sa, fără a nominaliza aceste companii, informează Money.ro.
Astfel, potrivit unui comunicat transmis duminică, MECMA a derulat mai multe proiecte de evaluare asupra impactului privatizării managementului, iar în urmă cu câteva zile s-a încheiat și evaluarea "Functional Review" efectuată de Banca Mondială la Ministerul Economiei, care, de asemenea, recomandă implementarea măsurilor pentru privatizarea managementului la unele companii aflate în subordinea ministerului.
Totodată, în prezent se derulează ultimele evaluări pentru stabilirea exactă a companiilor care vor intra în acest program.
"Este o măsură pe care am anunțat-o din momentul în care am fost numit ministru. Sunt convins că un management privat la unele companii aflate în subordinea noastră va aduce rezultate economice și mai bune și va da încredere investitorilor interesați în proiectele majore pe care le are în vedere România în următoarea perioadă", a declarat ministrul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, Ion Ariton.
MECMA are în subordine circa 100 de companii și institute, printre care se află cele mai profitabile companii de stat din țară, cum ar fi Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica sau Electrica.
În scrisoarea de intenție convenită de Guvern cu FMI, Executivul preciza că vrea reformarea radicală a întreprinderilor deținute de stat, mai ales în sectoare cu indicatori de creștere îngrijorători ca energia și transportul, considerând că, în ultimii ani, multe direcții deținute de stat au devenit poveri fiscale semnificative. De asemenea, calitatea serviciilor în multe sectoare trebuie îmbunătățită.