Parlamentarii au votat pentru reducerea salariilor cu 25% și pentru recalcularea pensiilor speciale

448
Potrivit Mediafax, plenul comun al Parlamentului a început ședința din această dimineață cu trei sferturi de oră întârziere, parlamentarii având pe ordinea de zi legile de austeritate, desemnarea membrilor Consiliilor de Administrație ale SRR și SRTv, dar și numirea membrilor Consiliului Fiscal și a unui vicepreședinte la CNVM.
Reexaminarea unor prevederi ale Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, ca urmare a deciziilor Curții Constituționale, a trecut de plenul reunit al Parlamentului cu 321 voturi "pentru" și două împotrivă. În această lege este cuprins și articolul care prevede reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, care a fost declarat constituțional.
Și reexaminarea unor prevederi ale Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor a trecut de plenul reunit al Parlamentului, cu 323 de voturi "pentru", 24 "împotrivă" și trei abțineri.
Din legea asumată inițial de Guvernul Boc în fața Parlamentului a fost eliminată prevederea privind recalcularea pensiilor magistraților, după ce CCR a stabilit că acel articol era neconstituțional.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5112 secunde