Concurs PD-L se clasează pe primul loc într-un sondaj BCS, urmat la distanță de 3% de PSD

436

Articole de la același autor

Un sondaj BCS, comandat de Fundația pentru o Societate Civilă și realizat săptămâna trecută cu o marjă de eroare de 2,5%, arată că PD-L ar înregistra 34,7 din mandatele de deputați și 34,2 de senatori, urmat de PSD, cu un scor de 31,7% mandate de deputați și 32% din cele de senatori, informează NewsIn.

Sondajul BCS a fost realizat în perioada 10-14 noiembrie pe un eșantion format din peste 1.600 de persoane din întreaga țară, dintre care 26% s-au declarat absenteiști și nehotărâți.

Și cercetarea BCS, asemenea tuturor celorlalte sondaje ale altor institute, arată că există o diferență mică de procente între PD-L și PSD, cuprinsă practic în marja de eroare, iar PNL se plasează în jurul celor 20 de procente pe care le-a obținut și la alegerile locale, astfel că oricare dintre PD-L și PSD, prin asociere cu PNL, ar putea forma o majoritate parlamentară. Sondajul mai indică plasarea la limita de intrare în Parlament a UDMR, respectiv 5%, în vreme ce PRM ar rămâne, ca și la alegerile europarlamentare, înafara Legislativului, cu un scor de 3,7%. De reamintit că PRM era cotat înaintea alegerilor locale tot sub limita de intrare în Consiliile județene, așadar tot în jur de 4%, în momentul scrutinului partidul condus de Corneliu Vadim Tudor reușind să-și mobilizeze electoratul astfel că testul pragului a fost trecut la locale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.088 secunde