Purtătorul de cuvânt al serviciilor ungare de urgență, Tibor Dobson, a confirmat că reziduurile toxice deversate în urma spargerii unui batal de stocare au atins un braț al Dunării. El a subliniat însă că substanțele nocive au fost neutralizate în mare măsură și că este puțin probabil să afecteze ecosistemul celui de al doilea fluviu ca mărime din Europa.
Potrivit responsabilului însărcinat cu apele, probele prelevate în această dimineață, la confluența dintre râul Raba și Dunăre arătau un "nivel alcalin ușor peste cel normal, între 9,96% și 9,07%". Nivelul normal este de 8%. Fluxul de reziduuri ar fi trecut din Raba în Dunăre puțin după ora locală 8,30 (9,30 ora României), la Gyor.
Autoritățile locale din județul Mehedinți sunt în stare de alertă, după ce s-a estimat că, în aproximativ patru zile, unda de poluare pe Dunăre va ajunge la intrarea în țară, la Baziaș, iar de aici în aproximativ 40 de ore la Drobeta Turnu Severin, care este singurul oraș din țară ce se alimentează cu apă din fluviu.
Directorul Societății de Gospodărire a Apelor Mehedinți, Adrian Drăghici, a afirmat că laboratoarele unității prelevează probe ale PH-ului din trei în trei ore încă de miercuri dimineață, iar începând de astăzi efectuează analize complete biologice și chimice o dată pe zi.
"Trebuie să fim pregătiți pentru tot ce este mai rău. În momentul de față din informările pe care le avem, așteptăm ca sâmbătă spre duminică, ipotetica undă de poluare să ajungă în dreptul localității Baziaș, la intrare în România. Începând de astăzi, în fiecare dimineață vom preleva probe chimice și biologice și vom face analize complete tot pe secțiunea Baziaș, la intrare în țară. Suntem pregătiți să mai desfășurăm un punct de lucru în zona Orșova și în aval de barajul Porțile de Fier I", a spus Adrian Drăghici.