Principalul rezultat al alegerilor din R. Moldova este că au fost învinși comuniștii, spun experții

368
< 1 min citire
Principalul rezultat al alegerilor legislative anticipate care au avut loc miercuri în Republica Moldova este că Partidul Comuniștilor și, implicit, președintele Vladimir Voronin, au fost învinși de opoziție, deși rămân o forță puternică în țară, afirmă analiști citați de Reuters.
"Principalul rezultat al alegerilor este că (Partidul -n.red.) Comuniștilor a fost în sfârșit înfrânt de opoziția liberală. Importanța acestui eveniment nu trebuie subestimată - în pofida declarațiilor răsunătoare ale comuniștilor și a susținerii din partea Rusiei, tot au primit mai puține voturi decât în aprilie", a declarat un analist politic independent de la Chișinău, Bogdan Tirdea.
"Acum, ar putea fi format un 'guvern complet democratic'. Dar liberalii tot nu pot să își aleagă propriul președinte. În condiții de criză, când cuferele bugetului sunt goale și nu este clar dacă Republica Moldova va primi împrumuturile chineze și ruse, situația va fi precară", a adăugat el.
"Am putea avea noi alegeri anticipate, iar rezultatele vor fi într-adevăr imprevizibile,pentru că democrații este posibil să se fi discreditat deja până atunci", a subliniat expertul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0687 secunde