Procesul în care Radu Mazăre este acuzat de corupție ar putea fi suspendat pe caz de boală

1081
2 min citire
Curtea de Apel București a admis astăzi cererea avocaților care le reprezintă pe două persoane acuzate, alături de Radu Mazăre, în dosarul retrocedării unor terenuri din Constanța, de a efectua o expertiză medicală, care să stabilească dacă acestea se pot prezenta în fața instanței.
Dacă cele două expertize medicale vor arăta că Laura Mariana Leșe și Elena Ștefănescu sunt bolnave, procesul ar putea fi suspendat până când cele două se însănătoșesc.
Avocații Laurei Mariana Leșe și Elenei Ștefănescu au cerut instanței să se facă expertize medicale care să ateste faptul că cele două sunt bolnave și nu se pot prezenta în fața instanței și nici nu pot discuta cu avocații despre proces, "pentru că le este interzis orice efort și stres fizic sau psihic".
Procurorul de ședință a spus că invocarea unei lipse de timp pentru apărare din cauza stării de sănătate a celor două poate încălca dreptul la judecată prin tergiversare.
În sală au fost prezenți, miercuri, toți cei acuzați în dosarul Mazăre, în afara celor două persoane care au cerut expertiza medicală. Laura Mariana Leșe este notar public în București, inculpată pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni. Elena Ștefănescu este o pensionară din Constanța, cedentă de drepturi succesorale, inculpată pentru complicitate la fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus, anul trecut, trimiterea în judecată a 37 de inculpați în legătură cu restituirea și atribuirea nelegală a unor întinse suprafețe de teren intravilan din municipiul Constanța, Mamaia, plajă și faleza, fapte prin care a fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro (dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului și 36,16 milioane euro prejudiciu în dauna municipiului Constanța), potrivit DNA. Printre inculpați se află Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu și Cristian Borcea, președinte executiv al Dinamo. Primul termen a fost la 25 noiembrie 2008, de atunci procesul fiind amânat din motive procedurale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0616 secunde