Concurs Profesoara din Dolj care a înțepat un elev cu un ac nesterilizat a suferit un accident cerebral

186

Articole de la același autor

Emilia Sârbu, directoarea Școlii Generale nr. 2 din Poiana Mare, unde a avut loc incidentul, a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX că profesoara de biologie Veronica Picu acuzată de părinții unui elev de clasa a VII-a că l-ar fi înțepat în deget cu un ac nesterilizat nu a mai putut fi audiată de comisia de disciplină întrucât i s-a făcut rău, informează Realitatea.net.

"Comisia a fost înființată ieri (miercuri – n. r.), însă nu a mai putut să o audieze pe profesoară întrucât i s-a făcut rău la ora de biologie. Am chemat ambulanța de la Calafat și în drum spre spital a făcut un accident cerebral. Acum, profesoara este în concediu medical", a declarat directoarea Școlii Generale nr. 2 din Poiana Mare.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență (SJU) din Craiova, medicul Cristina Geormăneanu, a declarat că profesoara a ajuns, miercuri, în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a unității medicale, acuzând amețeli și tulburări de vedere și echilibru.

"A ajuns la spital ieri dimineață (miercuri-n.r.), acuzând amețeli, tulburări de vedere și de echilibru. A fost văzută în Unitatea de Primiri Urgențe de către un medic de urgență. În urma analizelor care i s-au făcut s-a suspectat că a suferit un accident vascular cerebral, având și hipertensiune arterială oscilantă, diagnostic cu care a fost trimisă la Spitalul de Neurologie", a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al SJU Craiova.

Părinții unui elev din clasa a VII-a de la Școala Generală nr. 2 din Poiana Mare au sesizat, luni după-amiază, conducerea unității că fiul lor a fost înțepat, săptămâna trecută, de către profesoara de biologie, cu un ac nesterilizat, folosit la disecția de broaște.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7491 secunde