Radu Beligan va primi o stea pe Walk of Fame, de Ziua Mondială a Teatrului

177
1 min citire
Actorul Radu Beligan va primi o stea pe Walk of Fame, spațiul bucureștean dedicat marilor valori ale filmului și scenei românești, duminică, de Ziua Mondială a Teatrului, informează Teatrul Metropolis, inițiator al proiectului, citat de Mediafax.
Radu Beligan, născut pe 14 decembrie 1918, are o bogată activitate în teatru, film, televiziune și radio. El a interpretat roluri celebre, în mari capodopere ale dramaturgiei române și universale, piese semnate, printre alții, de Ion Luca Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Mușatescu, Mihail Sebastian, William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici Gogol, Anton Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Eugen Ionescu, Jean Anouilh etc. Totodată, el este cunoscut publicului român în calitate de regizor al unor spectacole precum "Egoistul" de Jean Anouilh, "O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale, "Doctor fără voie" de J. B. P. Molière, "Străini în noapte" de Eric Assous.
Beligan a fost director al Teatrului de Comedie din București, între anii 1961 și 1969, și director al Teatrului Național București, între 1969 și 1990. Totodată, a fost profesor la Institutul de Teatru și Film, între 1950 și 1965, și a fost ales membru de onoare al Academiei Române în 2004, în semn de recunoaștere a activității sale în domeniul artei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0736 secunde