Vice-liderul grupului PSD Aura Vasile a cerut miercuri reluarea votului asupra proiectului care trece Registrul Comerțului de la Ministerul Justiției la Camera de Comerț, invocând o problemă a sistemului electronic, dar, deși inițial a fost aceptată prin vot, solicitarea a fost apoi respinsă.
Propunerea Aurei Vasile a fost aprobată inițial cu 122 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă și 5 abțineri, la pachet cu o altă solicitarea, a PDL, de reluare a votului privind inițiativa legislativă a deputatului PDL, Raluca Turcan, referitoarea la SRR și SRTV, precum și proiectul de hotărâre care privește inadmisibilitatea cererii procurorului general în privința urmăririi penale a deputatului PSD Adrian Năstase.
Dar, Aura Vasile a luat cuvântul ulterior spunând că nu a cerut decât reluarea votului în cazul ONRC.
După o discuție în contradictoriu în plenul Camerei Deputaților, președintele Camerei, Roberta Anastase a cerut o pauză de consultări cu liderii de grup, stabilind să propună plenului revocarea votului anterior. Decizia de anulare a votului dat anterior pentru cele trei propuneri de reluare a votării a fost adoptată în unanimitate.
Solicitarea PSD a venit după ce marți plenul Camerei a supus la vot inițiativa de trecere a Registrului Comerțului din subordinea Ministerului Justiției în cea a Camerei Comerțului, înregistrându-se 157 de voturi "pentru", 71 "împotrivă" și o abținere. Voturile "pentru" nu au fost însă suficiente pentru adoptarea inițiativei legislative, deoarece este vorba de o lege organică.