Român întors din Libia: Ai schițat un gest, au tras în tine VIDEO

326
< 1 min citire
Noapte plină de emoții pe aeroportul Otopeni. Încă 48 de români din Libia au ajuns în țară cu două avioane ale Ministerului Apărării Naționale. La bordul aeronavelor s-au aflat și 22 de cetățeni străini.
Românii din Libia s-au întors cu zâmbetul pe buze, deși au trăit acolo clipe de groază și momente de panică. "Acolo este jale. Străzile sunt pline de tancuri și oameni înarmați. Trebuie să fii cu ochii în patru. Ai schițat un gest, au tras în tine", a spus unul dintre români.
Cei reveniți în țară spun că în Libia au mai rămas foarte puțini români, în special cei care nu au solicitat să vină acasă, dar și cei care și-au întemeiat acolo o familie. Cu ochii în lacrimi, românii mulțumesc lui Dumnezeu că au ajuns acasă, dar și autorităților române pentru că le-au facilitat întoarcerea în țară.
Informează www.realitatea.net

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0268 secunde