S-a semnat memorandumul privind înființarea unui terminal de gaz la Constanța

484
< 1 min citire
După un an de negocieri, România, Georgia și Azerbaidjan au semnat memorandumul privind înființarea unui termina de gaz la Constanța. Proiectul va fi numit AGRI și ar putea să fie finalizat înainte de Nabucco, susține Adriean Videanu, ministrul economiei.
Pentru început va fi înființată o companie de proiect, cu sediul la București, care va elabora un studiu de fezabilitate.
"Avem câteva locații pentru un sediu și sperăm ca la începutul lunii mai să avem un punct de vedere comun legat de statut. Proiectul AGRI este strâns legat de Nabucco și vom insista să fie unul dintre proiectele prioritare, inclusiv la nivelul UE", a precizat Videanu.
Gazele vor fi furnizate pe ruta Baku (Azerbaidjan) – Kulevi (Georgia) – Constanța (România), urmând să fie lichefiate în Georgia și apoi transportate prin Marea Neagră până la Constanța, unde va avea loc procesul de de-lichefiere. În primă fază ar putea fi livrate între trei și opt miliarde metri cubi de gaze, cantitatea urmând să crească ulterior la 20 miliarde.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0271 secunde