Concurs Trupul militarului ucis în Afganistan va fi adus astăzi în țară

480

Articole de la același autor

Trupul militarului român ucis în Afganistan săptămâna trecută va fi adus, luni, în țară cu o aeronavă militară Hercules, la Baza Militară 90 din Otopeni, informează Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Potrivit MApN, se preconizează ca avionul să aterizeze pe aeroportul militar din Otopeni în jurul orei 17.00.

Trupul neînsuflețit al sergentului major Claudiu Chira va fi primit de oficialități din cadrul Ministerului Apărării, de familie și o parte din colegii săi. Se va oficia ceremonialul religios și se vor ține alocuțiuni.

Familia lui Claudiu Chira va primi din partea MApN suma de 80.000 de euro, drept asigurare de viață, și o sută de solde lunare brute, conform Legii 111/2007 care aprobă modificările la Ordonanța 81/2006 privind recunoașterea meritelor personalului Armatei participant la acțiuni militare. De asemenea, urmașii lui Claudiu Chira vor primi o pensie lunară de urmaș echivalentă cu 100% din solda pe care o avea militarul. Ajutoarele de deces oferite de MApN vor consta într-un salariu mediu brut pe economie și două solde lunare.

Sergentul major Claudiu Chira se afla la a doua misiune într-un teatru de operații extern, au mai spus oficialii din MApN. Astfel, militarul a mai participat, în anul 2006, la misiunea UNAMI 3 din Irak.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6154 secunde