Uciși cu sânge rece și îngropați de vii de o rețea mafiotă

1046
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța și Biroul Teritorial Ialomița, cu sprijinul tehnic și informativ al S.R.I. și D.G.I.P.I. și împreună cu ofițeri din cadrul B.C.C.O. Constanța și B.C.C.O. București, au procedat la destructurarea un grup infracțional organizat de anvergură, constituit din peste 10 persoane, având o structură ermetică, cu membri extrem de violenți, specializat în fraude macro-economice, vizând prejudicierea unor firme, prin emiterea de file CEC sau bilete la ordin fără acoperire, în numele unor societăți fictive. Gruparea acționa pe raza localităților Constanța, Ialomița și București.
Modul conspirat de acțiune al grupului a necesitat alocarea de resurse umane și materiale deosebite pentru monitorizarea acestuia.
Membrii grupării foloseau, pentru săvârșirea infracțiunilor, persoane racolate în acest scop, pe numele cărora erau înființate societățile comerciale, care primeau toate indicațiile privind modul de acțiune, iar după ce își îndeplineau rolul, erau eliminate.
Până în prezent au fost identificate patru victime, ucise prin cruzimi de către membrii grupului, în perioada 2006 - 2008 .
Astfel, după ce erau obligate să ingereze alcool și pastile de diazepam, victimele erau îngropate de vii sau aruncate în canalul Dunăre - Marea Neagră.
Două cadavre au fost găsite în curtea unei locuințe din comuna Cerchezu, sat Măgura județul Constanța, fiind îngropate la o adâncime de aproximativ 2,5 metri, deasupra lor fiind turnat un strat de piatră și beton.
La data de 11 ianuarie a fost descoperit cadavrul unei alte victime, ucisă prin aplicarea mai multor lovituri cu ciocanul în cap, cadavrul fiind apoi aruncat în Canalul Dunăre - Marea Neagră.
Cea de a patra victimă a fost ucisă în luna septembrie 2006, fiind aruncată de pe podul Cernavodă în Dunăre.
Prejudiciul estimat până în prezent depășește suma de 2 milioane de euro.
Informațiile deținute până la această dată conturează posibilitatea ca și alți membri ai rețelei să fi fost eliminați astfel, fiindu-le suprimată viața prin aceleași metode.
Procurorii D.I.I.C.O.T. continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale.
Până în prezent au fost reținute trei suspecți, Valentin Șlepac și Adrian Grigoraș, "cunoscuți" ai instanțelor constănțene din alte dosare penale, și Sergiu Băhăian, ddin București. Cei trei urmează a fi prezentați instanțelor de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1556 secunde