UPDATE: Peninsula coreeană este "în pragul războiului", afirmă Phenianul

375
1 min citire
UPDATE - 11:21 - Aceste exerciții militare "ale imperialiștilor americani și ale marionetei lor belicoase sud-coreene" sunt îndreptate împotriva Coreei de Nord, a afirmat Phenianul.
"Situația peninsulei coreene se apropie de pragul războiului din cauza proiectului imprudent al acestor excitați ai trăgaciului", a adăugat comunicatul oficial nord-coreean.
Pentru prima dată după Războiul din Coreea (1950-1953), Coreea de Nord a bombardat marți o zonă cu locuințe civile din Coreea de Sud. Aceste tiruri de obuze s-au soldat cu moartea a patru persoane și rănirea a aproximativ 20, pe insula Yeonpyeong, și au provocat tiruri de ripostă din partea armatei sud-coreene.
Statele Unite și-au afișat miercuri sprijinul față de Coreea de Sud și vor efectua împreună manevre aeronavale, la care participă și un portavion, începând de duminică până miercuri.
***
"Există informații privind zgomote de tiruri de artilerie în teritoriul Coreei de Nord, în largul insulei, și efectuăm verificări", a afirmat la rândul său un oficial militar, citat de agenția Yonhap.
Armata sud-coreeană a anunțat vineri că efectuează verificări cu privire la două explozii care ar putea corespunde unor tiruri de artilerile, care au putut fi auzite în Marea Galbenă, în apropierea unei insule bombardate marți de Coreea de Nord.
Informează www.realitatea.net

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.025 secunde