Victor Ponta: "Adrian Severin trebuie să demisioneze din PSD și PE"

151
< 1 min citire
Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marți, că Adrian Severin trebuie să demisioneze din partid și din Parlamentul European, fiind convins că eurodeputatul nu este victima unor conspirații, ci a propriilor sale erori, informează Mediafax.
Ponta a precizat că, dacă Adrian Severin nu înțelege să inițieze aceste demersuri, chiar el va declanșa procedurile în acest sens.
Liderul PSD a spus că, din punctul său de vedere și al partidului, în acest moment, "lucrurile sunt clare", iar Adrian Severin "a greșit și trebuie să-și asume responsabilitatea politică".
Victor Ponta a adăugat că își dorește ca ancheta PE să stabilească, dincolo de responsabilitatea politică, orice altă responsabilitate, iar dacă se va dovedi că Adrian Severin este nevinovat, își va cere scuze.
El a amintit că PSD a anunțat luni că va urma în totalitate deciziile PES și ale grupului socialiștilor din PE. Ponta a susținut că PSD a avut o poziție echilibrată, dar că, "de azi, solidaritatea trebuie manifestată de domnul Severin".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0252 secunde