Ziua Pământului

198
1 min citire
În fiecare an pe 22 aprilie se sărbătorește Ziua Pământului care simbolizează lupta împotriva poluării și problemelor climatice.
O atitudine conștientă caracterizată prin grija față de natură, începând prin a lăsa mașina și a merge cu bicicleta, prin a mânca sănătos, prin a strânge gunoaiele lăsate de cei care nu respectă natura și nu înțeleg să o protejeze, prin a-i convinge și pe prietenii noștri cât de important este să acționezi responsabil.
Ziua Pământului a dat naștere unei organizații (Earth Day Organization) cu filiale în peste 170 de țări și cu rezultate notabile în conștientizarea omenirii asupra problemelor de mediu, efectelor poluării etc.
Actul de naștere al acestei acțiuni îl are ca autor pe senatorul american Gaylord Nelson care, în 1978, ca urmare a eforturilor sale, reușește să atragă atenția asupra pericolelor ce pot fi provocate de degradarea mediului înconjurător. Așa s-a ajuns ca pe 22 aprilie 1979, milioane de oameni din Statele Unite au participat la una dintre primele manifestări ecologiste de anvergură.
În 2011, campania de servicii de mediu Un miliard de acțiuni verzi inspiră și recompensează atât acte simple individuale cât și inițiative mai mari ale organizațiilor, care continuă obiectivul de reducere a emisiilor de carbon măsurabil și sprijină durabilitatea. Scopul acestei campanii este de a înregistra un miliard de acțiuni până la Summit-ul Global al Pământului de la Rio în 2012.
Evenimente precum scurgerea de petrol din Golful Mexic din 2010 și criza nucleară din Japonia de anul acesta vor fi subiecte importante pentru Ziua Internațională a Pământului 2011 și cea din 2012.
Peste un miliard de oameni sărbătoresc Ziua Pământului în fiecare aprilie, făcând din aceasta cea mai mare sărbătoare civică din lume, se spune în comunicatul de presă al Agenției pentru Protecția Mediului Constanța.
Cezar Petrovici

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.1176 secunde