11 atentate teroriste, dejucate în Germania

331
11 atentate teroriste, dejucate în Germania - germaniaadejucat11-1469025091.jpg

Articole recomandate

Autoritățile germane au dejucat 11 atentate în ultima perioadă, dintre care zece pe teritoriul german, a anunțat ieri ministrul de Interne german Thomas de Maiziere, transmite DPA.

Oficialul german a adăugat că țara sa trebuie să se aștepte la atacuri, posibil de tipul celui comis luni noaptea, cu un topor și un cuțit, de către un refugiat în vârstă de 17 ani într-un tren de pasageri în landul Bavaria (sud-estul Germaniei).

"La fel ca alte câteva state din Uniunea Europeană și ca întreaga UE, și Germania se află în vizorul terorismului internațional. De aceea, așa cum spun de mult timp, situația este gravă", a afirmat De Maiziere.

El a adăugat că există indicii că autorul atacului din tren ar proveni mai degrabă din Pakistan decât din Afganistan, așa cum s-a crezut inițial.

Tânărul a rănit cinci persoane, între care două foarte grav, luni seara, la Wurzburg, utilizând un topor și un cuțit. Patru persoane au fost rănite în tren, iar a cincea - o femeie - pe stradă, în timp ce își plimba câinele. Individul a fost ucis în cele din urmă de către poliție. Anchetatorii au găsit în camera sa o scrisoare de adio destinată tatălui său, în care atentatorul scrie: "În prezent, mă rog ca să mă pot răzbuna pe acești necredincioși și să ajung în Rai".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4301 secunde