Concurs A început plata indemnizațiilor pentru creșterea copiilor, după noua lege

738

Articole de la același autor

De ieri, primăriile din țară au început să plătească indemnizațiile pentru creșterea copiilor, după noua lege, adică 85% din venitul pe ultimul an. Banii vor fi trimiși, în perioada 5-28 martie, prin poștă sau vor fi virați pe card.
Primele mămici care vor încasa indemnizația sunt cele care au născut după 1 ianuarie. În a doua jumătate a lunii, vor primi banii și cele care au născut anul trecut.
Reamintim cititorilor noștri că, în ultima ședință din 2008, Executivul a aprobat ca indemnizația pentru creșterea copilului să reprezinte 85% din veniturile realizate în ultimele 12 luni. De reținut că indemnizația nu poate fi mai mică de 800 de lei și nici mai mare de 4000 de lei, adică echivalentul a trei salarii medii pe economie.
Constănțenii care au citit această informație pe site-ul de știri Realitatea.net. trebuie să știe că mai au de așteptat până când vor intra în posesia indemnizațiilor recalculate potrivit noii legi.
După cum ne-a informat purtătorul de cuvânt al Agenției Județene pentru Prestații Sociale Constanța, Mariana Fătu, "prima tranșă a indemnizațiilor recalculate pentru creșterea copiilor după noua lege va fi demarată în luna aprilie a.c. Chiar dacă la nivelul altor județe s-a început plata acestor drepturi, la Constanța, din cauza numărului mare de cereri pentru recalculare - 827 întregistrate până în prezent – beneficiarii mai au puțin de așteptat. Dosarele trebuie analizate cu mare atenție, pentru a nu se strecura erori, însă oamenii trebuie să știe că își vor primi drepturile cuvenite până la ultimul leu".
De menționat că toți beneficiarii acestui drept au intrat în posesia indemnizațiilor cuvenite în fiecare lună, urmând ca restanța rezultată în urma recalculării s-o primească în aprilie 2009.
La nivelul județului Constanța, numărul total al beneficiarilor indemnizațiilor pentru copii care erau în drepturi în februarie 2009 este de 5870.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.1921 secunde